România ar putea organiza Supercupa Europei după ce Michel Platini a decis ca meciul dintre câștigătoarea UEFA Champions League și cea din Europa League să se dispute în diferite orașe ale bătrânului continent.
Mircea Sandu a anunțat că a depus candidatura pentru 2016 și e posibil ca Supercupa să se joace pe Arena Națională.
„Este posibil ca Supercupa Europei să fie organizată la București. UEFA și-a îndreptat atenția către țările mai mici, aflate în curs de dezvoltare”, a declarat Mircea Sandu pentru DolceSport.
Anul acesta partida dintre cele două câștigătoare ale trofeelor continentale s-a disputat la Praga, în 2014 va avea loc la Cardiff, iar în 2015 Tbilisi a fost ales oraș-gazdă. Până acum Supercupa Europei era găzduită în mod tradițional de Stade Louis II, arena celor de la AS Monaco.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER